.


Siteul  s-a mutat la adresa:









Multumesc,

Manastirea Putna

Motto: "Acolo fi-va altarul! zice falnicul monac/ Ce se-nchina si se pleaca pe razboinicul sau arc/ Sa traiasca domnul Stefan! Mii de glasuri il ureaza/Si poporul jos, pe vale, umilit ingenuncheaza". ("Altarul monastirei Putna" - V. Alecsandri)

Asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, Manastirea Putna, prima si cea mai importanta ctitorie a Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, strajuieste de peste cinci veacuri tinutul legendar al Bucovinei. Cronicarul Ion Neculce istoriseste astfel despre felul în care a fost ales locul pe care avea sa fie zidita manastirea: „Stefan-voda cel Bun, când s-au apucat sa faca manastirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lânga manastire. Si unde au agiunsu sageata, acolo au facut prestolul în oltariul“.
Începute la 10 iulie 1466, dupa cucerirea cetatii Chilia (1465), lucrarile de constructie a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfintire (târnosirea) având loc la 3 septembrie acelasi an. S-au construit apoi Casa Domneasca (1473), chiliile, zidul de aparare cu turnurile aferente si Turnul Tezaurului, lucrarile finalizându-se în anul 1481. De-a lungul veacurilor Manastirea Putna a trecut prin numeroase încercari ca incendii, navaliri si ocupatii straine, cutremure, dar care n-au putut întrerupe desfasurarea vietii monahale si lauda neîncetata adusa lui Dumnezeu.
Dupa intrarea în 1775 sub ocupatie habsburgica, manastirea va mai suferi o serie de transformari exterioare prin extinderea zonei de nord a incintei, noi constructii de chilii (1852-1856), modificari ale formei acoperisului bisericii (1859), lucrari mai ample asupra acesteia având loc în 1902 sub conducerea arhitectului vienez K. A. Romstorfer.


Manastirea Putna


Arhitectura Manastirii Putna
Intrarea în incinta manastirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter si etaj, pe a carui fatada estica se afla stema Moldovei datata 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racovita, despre aceasta dând marturie si stema de pe fatada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei si ale Tarii Românesti. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreuna cu Ioan Slavici si cu alti participanti la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, aceasta constructie se numeste „Turnul Eminescu“. Tot pe latura de est este situat si Turnul clopotnitei construit în anul 1882.
Paraclisul manastirii, asezat în partea vestica a incintei, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotnita deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adaugat noi spatii. Paraclisul a fost pictat în tehnica "a fresco" în perioada 1980-1984 de artistii-frati Mihail si Gavril Morosan, staret fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac.
Pe latura sudica a incintei se afla Casa Domneasca ridicata între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusa de habsburgi. Lucrarile de reconstructie au fost începute si supravegheate, în mare parte, de catre Prea Fericitul Parinte Teoctist pe timpul arhipastoririi sale ca mitropolit al Moldovei.Singura cladire ramasa din vremea Sfântului Voievod Stefan este Turnul Tezaurului a carui constructie a fost terminata în anul 1481. În el au fost adapostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt locas.
moldavian monasteries- putna  0026

Manastirea Putna a fost un centru de cultura, aici functionand scoli si creandu-se obiecte de arta. In muzeul manastirii, poti admira broderii, tesaturi, argintarie, manuscrise si documente medievale autentice.
Distante intre marile orase si obiectiv:
  • Satu-Mare – Suceava – 369 km
  • Oradea – Suceava – 478 km
  • Cluj-Napoca – Suceava – 334 km
  • Timisoara – Suceava – 575 km
  • Brasov – Suceava – 319 km
  • Sibiu – Suceava – 358 km
  • Bucuresti – Suceava – 436 km
  • Constanta– Suceava – 520 km
La aceasta distanta, mai poti adauga cam 30 de km, distanta dintre Suceava si Radauti, orasul unde se afla Manastirea Putna.
Daca tot esti in zona aceea, iti recomand sa vizitezi si chilia lui Daniil Sihastru, unul dintre cei mai cunoscuti sfinti moldoveni, cunoscut si sub numele de “Sfantul Daniil schimonahul” sau “Sfantul Daniil cel Nou”.

Daniil Sihastru a fost o personalitate monahala remarcabila , contemporana cu Stefan cel Mare . La varsta de 16 ani , a fost calugarit la Manastirea Sfantul Nicolae din Radauti iar la Schitul Sfantul Lavrentie , a primit numele de Daniil . Simtind nevoia de mai multa liniste , se retrage la Putna . Acolo a gasit o stanca in care a daltuit un paraclis . Se mai vad si azi pridvorul , naosul si altarul , iar dedesubt o incapere , sapata tot in piatra , care ii slujea drept chilie. Aici a venit Stefan cel Mare in anul 1451 , dupa uciderea tatalui sau Bogdan al II-lea , la Reuseni , pustnicul Daniil proorocind ca in curand va deveni domnitor al Moldovei , ceea ce s-a si intamplat in anul 1457 . Il indeamna pe Stefan cel Mare sa construiasca Manastirea Putna . Prevede victoria lui Stefan in luptele cu turcii , ceea ce s-a si intamplat . In amintirea acestei victorii , în anul 1488 Stefan cel Mare construieste Manastirea Voronet . Aici Daniel isi petrece ultimii ani din viata si este ingropat la Voronet .