Foto 1
Foto 2
Foto 3
După cei 3 km vom ajunge la o barieră după care se afla o intersecţie. Drumul din dreapta merge mai departe spre Pietrele Muierilor iar cel din stânga spre Pleşa. Ne abatem aşadar spre stânga şi mai parcurgem încă 20 minute. Aproape de intrarea în poiana unde se găseşte izvorul sărat vom întâlni pe parte adreapta in sensul de urcuş un izvor cu apă dulce de unde e bine să ne alimentăm. Imediat după acest izvor, se desprinde pe partea stânga în sensul de urcuş, un drumeag ce traversează un mic pârâu şi urcă într-o vastă poiană unde se găseşte şi izvorul sărat. Vara poiana arată ca în foto 4, bogată in vegetaţie iar iarna ca în foto 5. Tot în foto 5, spre stânga imaginii şi învăluit în ceaţă se află vârful Pleşa.
Foto 4
Foto 4

Foto 5

Urcăm pe drumeagul amintit până la izvor (foto 6 şi 7). Vom găsi vechi instalaţii de scurgere a apei sărate iar dacă vom explora puţin împrejurimile vom descoperi cioburi de ceramică neagră. Oamenii din zonă iau apă de aici din vremuri foarte vechi. Datorită proprietăţilor ei, această apă este folosită în special la murături dar are efecte benefice şi în cazul răcelilor şi inflamaţiilor gâtului. Vom mai descoperi şi urmele unei temelii unde ar fi fost casa unui paznic al izvorului numit pleşar.
Foto 6

Foto 7

Dacă vom mai explora împrejurimile vom descoperi o lume fascinantă. Stânci foarte interesante, cu forme ciudate (foto 8) iar unele parcă făcute de om (foto 9). Pe unele pietre vom găsi concreţiuni rezultate din acţiunea apei (foto 10). Dacă ne vom deplasa spre vârf vom mai descoperi şi unele grote în dreptul cărora nu am rezistat tentaţiei de a le cerceta (foto 11) şi de asemenea stânci dispuse haotic dar la fel de interesante (foto 12).
Chiar în vecinătatea vârfului se află nişte pseudochei în care se pot face câteva manşe de alpinism (foto 13, 14, 15).
În concluzie dealul Pleşa ne oferă pe o suprafaţa mică o lume fascinantă care merită explorată şi redescoperită.
În poze apar: Ada Micloş, Vasile Bouaru, Cristi Schipor.
În poze apar: Ada Micloş, Vasile Bouaru, Cristi Schipor.
Articol scris de Vasile Bouaru, Radauti